Principalele BOLI la Iepuri - Simptome si Tratamente
Astfel, temperaturile sub 10 grade provoaca diverse afectiuni respiratorii, ce pot duce la moartea animalelor. De asemenea, si temperaturile ridicate, de peste 27 de grade au efecte negative asupra sanatatii iepurelui. Infierbintarea excesiva a corpului (ex: intr-o zi caniculara de vara) va duce la moartea animalului.
Frecvent intilnite la iepurii crescuti in captivitate mai sunt si boli precum pietrele la vezica urinara, blocajul digestiv cauzat de parul inghitit de animale (cu ocazia cand isi efectueaza toaleta pilozitatii) .
Bolile se manifesta in general prin scaderea poftei de mancare, excremente mai putine sau mai mici.
Pasteureloza, o boala infectioasa bacteriana, se manifesta prin scurgeri nazale si oculare, dificultati in respiratie etc.
O problema serioasa de sanatate la iepuri o constituie si abcesele. Acestea reprezinta acumulari de puroi format prin degenerarea tesuturilor si apar atunci cînd diversi agenti infectiosi, paraziti, ciuperci sau corpuri straine (precum aschiile, tepii) intra in tesut si produc infectarea sa.
Cele mai des intalnite cauze ale abceselor la iepuri sunt ranile provocate prin muscatura, rani ce se infecteaza, ducand deseori la septicemii ce le sunt fatale.
Afectiunile dentare se numara printre cele mai des intalnite probleme de sanatate la iepuri. Spre deosebire de dintii omului, cei ai iepurilor nu au smalt, ceea ce ii face sa se toceasca destul de usor. Ei au radacini deschise si continua sa creasca pe parcursul intregii vieti a animalului, in mod normal si nu necesita prea multa ingrijire.
Continua retezare a hranei cu dintii din fata si mestecarea cu ajutorul celorlalti le asigura uzuraconstanta, prevenind cresterea excesiva a lor. Uneori insa, dintii isi pierd alinierea cauzand malocluzie (inchiderea defectuasa a maxilarelor). In cazul malocluziei masivilor, dintii de jos cresc foarte lungi, iar cei de sus se curbeaza spre interiorul gurii, iepurele nemaiputand sa reteze hrana. Malocluzia duce adesea la formarea de muchii ascutite de dinti, cauzate de tocirea lor neregulata. Aceste muchii pot taia obrajii si limba, fiind foarte dureros pentru animal si complicandu-se cu infectii.
Daca stiti ca unul dintre iepuri este bolnav sau credeti ca este bolnav, trebuie sa-l izolati pentru a-i proteja pe ceilalti.
Cusca pentru asemenea iepuri trebuie sa fie la o distanta de cel putin zece metrii de celelalte. Daca iepurii bolnavi sunt prea aproape de cei sanatosi, nu este exclus ca boala sa se raspindeasca rapid si sa-i molipseasca si pe cei sanatosi.
Iepurii bolnavi trebuie sa fie hraniti ultimii, altfel boala poate fi transmisa la cei sanatosi prin miinile crescatorului. Dupa ce ati hranit iepurii bolnavi, va veti spala bine mainile. Cand iepurii bolnavi sunt luati din cusca de carantina, aruncati toata mancarea care a ramas. Aceasta cusca particulara trebuie sa fie curatata obligatoriu de doua ori pe saptamana cu solutie de inalbitor de 3-5 %. In caz contrar ,urmatorii iepuri, pusi in aceeasi incapere, se pot imbolnavi cu usurinta .
Cand cumparati iepuri noi, ii veti pune in cusca de carantina pentru o perioada de minim 30 de zile, ca sa fiti siguri ca sint sanatosi si nu bolnavi , dupa care le veti administra vaccinurile corespunzatoare.
Retineti: Iepurii care primesc apa curata , mancare buna si sunt intretinuti in incaperi curate, vor fi niste iepuri sanatosi. Ca sa fiti siguri ca veti descoperi bolile la timp, se recomanda sa-i examinati des, cel putin o data la fiecare 2-3 saptamini.
Examinati foarte bine ochii, urechile, nasul si organele genitale. Daca observati ca ceva nu este in ordine, izolati imediat animalele ce va trezesc indoieli.
Avand in vedere numeroasele probleme de sanatate pe care le pot avea iepurii (chiar si la aparitia primelor semne de boala), un bun crescator trebuie sa tina periodic legatura cu medicul veterinar pentru consultarea efectivelor sale de iepuri. Daca credeti ca unul dintre iepuri este bolnav, dar nu sunteti convins, adresati-va preventiv medicului veterinar. Consultatia lui este mai ieftina decit cumpararea iepurilor noi.
Diareea si Balonarea la Iepurii de Casa
Balonarea si diareea sunt cele clasice si sunt cauzate ,in general, de hrana nepotrivita. Indicatii pentru a preveni aceaste boli veti gasi la capitolul despre alimentatie.
Diareea
Diareea este o inflamare a intestinelor , are cauze extrem de variate .
In intestinal oricarui mamifer exista un ecosistem extrem de fragil,
format dintr-o flora microbiana „ buna ” rezidenta permanent la acest
nivel si o alta flora formata din elemente de natura patogena compusa
din virusi, bacterii sau paraziti.
Actiunea acestor elemente patogene la nivelul mucoasei este temperata de sistemul de aparare local.
Cand mecanismele locale defensive se dezechilibreaza, fie din cauza
maririi actiunii elementelor patogene de natura bacteriana, virala ori
parazitara, fie din cauza actiunii unor factori exteriori ( de exemplu
alimente alterate) se instaleaza o inflamatie la nivelul intestinului
care se exprima clinic prin diaree.
Diareea afecteaza toate rasele de iepuri si toate categoriile de varsta, in toate anotimpurile ( dar cu precadere toamna).
Toamna e un anotimp cu anumite particularitati si predispune specia
iepureasca la contractarea unor forme de diaree, unele chiar foarte
grave.
In acest anotimp se fac simtite fluctuatii mari de
temperatura, zilele incep a fi tot mai reci, iar frigul, mai ales frigul
umed, sunt un factor predispozant pentru instalarea diareilor prin
faptul ca obliga organismul sa se adapteze, acest efort de adaptare
influentand sistemul circulator, nervos, endocrin, favorizand
patrunderea si instalarea unor germeni infectiosi la nivelul mucoasei
intestinale.
Alti factori favorizatori sunt furajele intarite
(lignificate), iar toamna este bogata in astfel de furaje (de exemplu
:otava si fanuri invechite, coceni de porumb).
Toamnele ploioase
predispun de asemenea furajele la mucegaire, iar mucegaiurile sunt, de
asemenea, factori predispozanti pentru instalarea enteritelor grave.
Primele simptome ale diareei la iepuri nu sunt greu de observat
Fecalele au consistenta diferita, de la moale la lichida, iar culoarea
difera in functie de bacilul contractat si de cat de avansata este
boala.
Animalele nu consuma furaje, nu au pofta de mancare si sunt deshidratate ( din cauza deselor descarcari diareice) .
Uneori apare si febra,alteori nu .
Frecvent, diareea este insotita si de balonari mortale.
Diareea este mai usor de prevenit decat de combatut, fiind o boala grava.
Daca observati simptomele, izolati imediat exemplarele si contactati
imediat doctoral veterinar pentru a stabili urgent tratamentul.
Osteoporoza si Rahitismul la Iepuri
Osteoperoza si Rahitismul (maladii ale oaselor)
Osteoperoza se caracterizeaza printr-o descompunere progresiva a oaselor.
Consistenta oaselor devine " de burete" , acestea devin fragile si friabile putand aparea foarte usor fracturi ale membrelor .
Rahitismul se caracterizeaza prin oase malformate si membre strimbe.
Aceasta
maladie are drept cauza insuficienta vitaminei D, ceea ce inseamna ca
iepurii nu primesc suficienta hrana ce contine calciu, lumina solara,
sau ambele.
Straduiti-va sa-i hraniti cu plante ce au un continut bogat de calciu ( ex: lucerna si orz ).
Hipercalcemia si Avitaminoza la Iepuri
Hipercalcemia
Hipercalcemia este cauzata de un exces de calciu in hrana iepurilor.
Caracteristica: forma naturala a corpului iepurelui se schimba treptat si miscarile ii devin greoaie , rigide.
Pentru
a preveni aceasta maladie, incercati sa nu exagerati cu adaosuri de
calciu in dieta iepurilor. De asemenea, dati-le mai putine plante bogate
in calciu (ex: lucerna si orz).
Avitaminoza
Aceasta maladie apare cind dieta iepurilor este saraca in vitamina A .
Boala se caracterizeaza printr-o cadere exagerata a parului.
Putem
evita cu usurinta aceasta situatie adaugand in dieta animalelor
alimente bogate in vitamina A ( ex: sfecla rosie si morcovi).
Hemoragia Septica sau Pasteureloza
Pasteureloza este o boala infecto-contagioasa produsa de germeni din genul Pasteurella (acesta cuprinde mai multe specii).
Germenul este un cocobacil de dimensiune redusa, gram negativ, nesporulat, fiind un comensal al tractului respirator superior, gasindu-se la absolute toate speciile de animale, inclusiv la om.Aparitia bolii depinde de mai multi factori incluzand specia, varsta, virulenta germenului, infectiile recurente, conditiile de mediu.
De cele mai multe ori semnele predominante sunt cele respiratorii: tuse, stranut, raluri, lacrimare, sinuzita si depresie.
Boala mai este denumita si “ Septicemia Hemoragica” a iepurilor.
De obicei sunt afectate animalele tinere, dar poate afecta si animalele adulte.
Agentul cauzal este cel mai frecvent este virusul Pasteurella Multocida care actioneaza pe fondul unor factori favorizanti: frigul, supraaglomerarea sau alimentatia deficitara.
Boala evolueaza enzootic (grupuri limitate) sau chiar epizootic ( pe o scara larga) , fiind una dintre cele mai pagubitoare boli ale iepurilor.

Clinic, evolueaza sub forma supraacuta, acuta si cronica.
Simptome : abatere, congestie, dispnee si uneori moarte fulgeratoare in maxim 24 de ore.
In forma supraacuta apare brusc hipertermia (42 grade Celsius)
In forma acuta, pe langa semnele descrise mai sus apar si tulburari respiratorii: dispnee, jetaj, stranut, raluri si matitate pulmonara.
Animalele mor de obicei in 5-8 zile.
Forma cronica apare de obicei la adulti.
Se caracterizeaza prin febra moderata si semne in functie de localizare.
In localizarea nazala (coriza) apare prurit nazal, stranut, jetaj bilateral purulent, dispnee si conjunctivite mucopurulente si cheratite, uneori pleuropneumonie.
Boala se poate exprima si prin formare de abcese reci solitare sau multiple de marimi diferite cu localizare subcutanata, intermusculara, in ganglioni etc. care prin deschidere lasa sa se scurga un puroi albicios cremos.
Aceasta forma are evolutie lenta, chiar luni de zile, timp in care animalele slabesc si mor prin epuizare.
Pasteureloza este un flagel care ataca toate organele animalului bolnav.
Animalele infectate vor fi obligatoriu eutanasiate si incinerate.
Cele sanatoase din aceiasi crescatorie vor fi sacrificate de asemenea ,dar ( dupa controlul si avizul sanitar - veterinar ) pot fi consumate.
Mixomatoza Iepurilor
Agentul etiologic in mixomatoza iepurilor:
Boala
este cauzata de virusul Myxoma (genul Leporipoxvirus), un virus care
apartine aceleiasi familii ca si virusul ce produce variola. Virusul
este originar din America de Sud unde a produs o pierdere majora printre
iepurii salbatici.
Cand iepuri provenind din Europa au fost
importati in America nici unul nu a rezistat acestui virus, toti cei
atinsi de el au decedat, imunitatea lor fiind foarte scazuta.
La fel s-a intamplat si in cazul iepurilor importati din Europa in Australia.
Dintr-un accident, virusul a fost adus si in Europa si numarul iepurilor existenti a scazut drastic.
Virusul
se raspandeste atat la iepurii de casa cat si la cei salbatici, atat
prin contact direct (mucoasa, piele , cale digestiva) cat si indirect
(prin intepaturile insectelor hematofage: tantar , purici s.a.).
Simptome mixomatoza :
Primele simptome apar la 4 - 5 zile dupa ce iepurele a fost infectat.
Acestea sunt febra , rinita , aparitia MIXOAMELOR (umflaturi) in primul
rand in zona genitala si apoi in zona capului( urechi,bot ,pleoape),
urmatoarea zona afectata sunt ochii (conjuctivita seroasa).
Mixoamele cresc rapid in volum devenind moi,friabile si rupandu-se usor,lasand in urma lor suprafete sangerande.
Iepurii
slabesc brusc, desi apetitul le ramane neschimbat pana in ultimele zile
de viata, din cercetari s-a constatat ca abia in ultimele 2 saptamani
de viata iepurele isi pierde pofta de mancare.
Cu timpul, iepurii si-au dezvoltat imunitatea la acest virus, in unele cazuri boala devenind cronica.
In faza cronica a bolii apar tumori dupa 10-15 zile de la infectarea cu virusul.
Aceste excrescente apar la nivelul urechilor, nasului si al labelor,
uneori excrescentele se resorb lasand doar niste urme care dispar si ele
cu timpul.
Mortalitatea in forma cronica a Mixomatozei este de
95 - 100 % iar media de viata din momentul infectarii cu virusul este de
7-14 de zile.
Spre sfarsitul epizootiei , animalele dobandesc un oarecare grad de rezistenta, dar (indiferent de sex) devin sterile.



Tratamentul Mixomatozei
Mixomatoza este o boala declarabila si supusa masurilor de carantina.
Boala are un caracter sezonier , fiind mai frecventa in zonele joase si mlastinoase.
La iepurii care nu mor, trecerea prin boala este urmata de o imunitate puternica si de durata.
Din pacate tratamentul in cazul Myxomatozei este de cele mai multe ori ineficient, oricat de mult ne-am stradui, complicatiile respiratorii (pneumonia)sunt inevitabile si iepurele nu mai poate fi salvat, de aceea este mai bine sa fie eutanasiat in momentul in care diagnosticul este pus de catre medicul veterinar.
Cum impiedicam raspandirii bolii ?
Trei lucruri sunt foarte importante pentru a impiedica raspandirea bolii:
- eutanasierea tuturor iepurilor contaminati;
- dezinfectarea locului in care iepurii au locuit dupa ce au fost infectati
- exterminarea mustelor si tantarilor (dezinsectie)

Prevenirea Mixomatozei:
Pentru ca nu exista un tratament propriu-zis pentru Mixomatoza ,ca si pentru celelalte boli virale, vaccinarea este obligatorie (va fi administrat subcutanat un vaccin heterolog).
Animalele dobandesc imunitatea cam la 3-7 zile dupa administrare.
Toxoplasmoza Iepurilor Domestici
TOXOPLASMOZA IEPURELUI
Toxoplasma gondii este un protozor parazit intracelular care poate fi
gasit in peste 300 de specii de animale (in general paraziteaza
animalele cu sange cald).
Desi gazda finala este pisica, el
poate exista si pe gazde intermediare cum ar fi iepurele sau omul.
Gazdele de transport sunt ramele, mustele si gandacii de bucatarie.
Afecteaza predominant aparatul respirator si sistemul neuro-muscular.
In cazul iepurilor, gazda preferata a acestui parazit este tineretul
cunicul.
Boala poate fi supraacuta, acuta sau cronica iar
pierderile in randul efectivelor sunt importante (prin morbiditate,
mortalitate si avort). Mortalitatea iepurilor infestati ajunge la 35-50 %. La
disectie sunt gasite granuloame necrotice (puncte de culoare inchisa)
in toate organele interne (splina, plamani, ficat etc). Splina va fi
supradezvoltata iar ficatul presarat de focare mici de culoare oranj.
La iepurii vii putem observa urmatoarele simptome : indiferenta, scurgeri de sange la nas.
Atat animalele domestice cat si omul se infesteaza in general de la o
sursa principala : pisica din gospodarie. La om, boala trece usor, dar
atentie : la femeile gravide infestate cu aceasta boala, vor rezulta
adesea copii cu malformatii.
Caracteristicile bolii si evolutia ei sunt prea complexe pentru a face obiectul acestei prezentari succinte.
Deci, varianta scurta :
In urma infestarii, in organismul iepurelui apar chisturi in creier, muschi, plamani si ochi, dar nu numai.
Toxoplasmele
(rezultatul toxic al activitatii parazitului) pot fi gasite prin
analize de laborator specifice in mai toate organele interne ale
animalului bolnav.
Aparitia bolii poate fi prevenita prin
indepartarea pisicilor din crescatorie si prin montarea de plasa de
sarma cu ochiuri mici la ferestrele adaposturilor de iepuri (pt a
restrictiona accesul mustelor).
Pasaluroza la Iepuri
PASALUROZA IEPURILOREste un parazitism al intestinului gros (cecum si colon) produs de oxiurul Passalurus Ambiguus , care afecteaza atat iepurele de casa cat si pe cel salbatic.
Acest gen de parazitism apare in toate sistemele de crestere.
Passalurus Ambiguus este un vierme nematod de talie mica de culoare albicioasa.
Masculul are 3-5 mm lungime iar femela 8-12 mm.
Ouale parazitilor se amesteca cu fecalele fiind astfel eliminate in mediul exterior.
I n 18-24 de ore larvele ajung in stadiul infestant si pot trece la alte exemplare de iepuri prin apa de baut sau furajele contaminate.
Rezistenta oualor in mediul exterior variaza pana la maxim 15 zile .
Simptome :
In general animalul suporta bine infestarea,neexistand semne clinice decat in cazul unei infestatii majore (cazuri rare).
Diagnosticul se face de obicei la necropsie si ,mai rar, prin examene coproscopice de laborator.
La necropsie se observa existenta unor « butoni » in zona mijlocie a cecumului variind ca dimensiuni de la o gamalie de ac la dimensiunile unui bob de fasole.
Tratamentul se poate face cu fenotiazina 50 mg per kilogramul viu, timp de 3 zile consecutiv sau cu thiabendazol in doza de 400 mg/kg viu.
Tratamentul are o eficacitate de 99,5 %.
Intrucat parazitul afecteaza exclusiv aparatul digestiv, carnea animalului este comestibila.
TRICHINELOZA Iepurilor
Este o boala provocata de viermele nematod Trichinella Spiralis si vizeaza aparatul digestiv si musculatura.
Boala poate afecta foarte multe specii de mamifere (peste 100) atat domestice cat si salbatice si, desigur, omul.
Spre deosebire de om, la care boala are o evolutie grava, la animale boala evolueaza aproape fara simptome vizibile.
Viermele cu pricina este un nematod mis si subtire avand doar 1,4-1,6 mm lungime.
Acesti paraziti se localizeaza in aparatul digestiv ( adultii) sau musculatura (larvele).
O femela poate produce peste 1500 de larve zilnic.
Infestarea se produce prin consumul de carne care contine chisti trichinelici.
In cazul iepurilor de ferma exista situatii de canibalism sau de
atacare a soarecilor si sobolanilor, deci boala exista si la iepuri.
Ajunsi in stomacul animalului, chistii sunt supusi actiunii acizilor gastrici si elibereaza din interiorul lor larva.
Larva migreaza in intestin si in 26 de ore naparleste de 4 ori ajungand
la stadiul de adult. Are loc si imperecherea (cam la 30-35 de ore de la
infestare).
Dupa ce este fertilizata, femela trece prin mucoasa gastrica si ajunge in nodulii limfatici.
Dupa 4-6 zile incepe sa depuna larve.
Aceasta « productie » dureaza cam 4-6 saptamani ( in functie de specia careia apartine gazda), dupa care femela moare.
Larvele migreaza prin vasele de sange in intreg organismul, dar
supravietuiesc doar cele care ajung in tesutul muscular (mai ales in
diafragma, limba, muschii oculari).
In muschi,larvele naparlesc si ajung in stadiul de chisti.
Durata de viata a unei larve cuibarita in muschi este egala cu durata de viata a gazdei.
La om ,durata de viata a larvei este de maxim 25 de ani.
Dupa moartea acestor larve, chistii se calcifiaza , devenind duri.
Daca la animale,boala evolueaza cu simptome usoare, la om se schimba datele problemei.
Astfel, la om, dupa ingestia de carne neprelucrata prin fierbere corespunzator, boala debuteaza in maxim 10-20 de zile.
Apar febra (pana la 40 de grade), tremuraturi, dureri de ceafa si ochi,
oboseala, ameteli, dureri de burta ,transpiratie abundenta si ,la
final, moartea (cam la 24-48 de ore de la debutul durerilor).
Daca totusi omul bolnav nu moare (mai sunt cazuri) , apar umflaturi la
nivelul fetei , conjuctivita, miscarile globilor oculari devin dificile
si dureroase, paralizie, mancarimi insuportabile si eruptii ale
mucoaselor.
Se intalnesc de asemenea (dar mai rar) pierderea
poftei de mancare, grata, voma, constipatie, crampe abdominale, pierderi
in greutate si diaree.
Cele de mai sus dureaza aproximativ 5-7 zile.
O noua faza a bolii sunt durerile de inima, limba,hemoragii gastrice, gat si ochi.
Inflamatia atinge pragul maxim cam la 5-6 saptamani dupa infestare.
Urmeaza o alta faza care consta in probleme respiratorii, tulburari
nervoase,(plus inca vreo 6-7 simptome pe care nu are rost sa le descriem
aici, patologia omului fiind de domeniul altor situri).
Concluzionand , vom spune doar ca omul infestat are o stare de rau general.
Diagnosticul efectivelor de iepuri va fi pus in stransa legatura cu
aparitia bolii la om ( daca boala apare la un grup restrans de oameni
care au mancat din carnea aceluiasi animal, e clar ca animalul era
bolnav).
Ca sa nu se ajunga insa la aceasta situatie, este bine
sa supunem carnea animalelor sacrificate unui examen trichineloscopic
(de laborator).
Speranta de viata a unui om infestat este … mica
, prin urmare fiti mai rezervati la consumul fripturilor « in sange »
si tratati termic carnea cat mai radical (fierberea de minim 2 ore a
carnii distruge 100 % parazitul).
Prepararea carnii in cuptoarele cu microunde nu ucide toti parazitii.
CUM PREVENIM aparitia bolii in crescatorie ?
Deratizarea impotriva soarecilor si a sobolanilor este salutara.
Chiar daca un om urmeaza un tratament impotriva acestei boli, el nu se
va vindeca niciodata 100 %, totdeauna ramanand cu boli de inima .
Ca sa nu va sperii , trebuie sa amintesc ca ,in general infestarea
omului cu acest parazit are ca punct de plecare carnea de porc si nu cea
de iepure.
Oricum, daca fierbeti carnea, problema e ca si rezolvata.
Sarcosporodioza la iepuri
Agentul care produce boala este un organism microscopic ce face parte din familia Sarcosporide.
Forma clinica poate fi : acuta, grava sau cronica
fiind afectate indeosebi animalele tinere. Boala este incidenta
indeosebi in perioada iunie-noiembrie.
Sarcosporidiile sunt raspandite pe tot
globul (mai putin zonaantarctica) si afecteaza numeroase specii de
animale. Iepurele ( alaturi de bovine,suine,caprine,ovine
,rozatoare si alte specii) constituie o gazda intermediara ,
gazde finale fiind pisica, cainii, pasarile de prada, reptilele
si omul.
Simptomele la iepure pot fi : avort,
tulburari ale sistemului nervos, reducerea ratei de crestere,
pierderi in greutate (forma cronica a bolii nu are simptome
vizibile). Agentul care produce boala actioneaza chiar in
interiorul celulelor organismului ( celulele din muschii
striati, esofag sau din sistemul nervos central).
In formele cronice ale bolii, sarcochistii
pot creste chiar si timp de un an, producand niste chisti ce
devin vizibili cu ochiul liber la disectie (au diametrul de 15
mm).
Chistii formati in interiorul corpului animalului sunt foarte rezistenti la orice forma de tratament.
Rata redusa a metabolismului ii face practic invulnerabili la medicamente.
In corpul animalului se duce insa o lupta
permanenta, rezultatul final fiind uneori dobandirea imunitatii
si adeseori decesul.
Totusi , nu trebuie sa ne ingrijoram cu
privire la carnea pe care o obtinem de la iepuri , intrucat
sarcosporidele si sarcochistii pot fi distrusi prin prelucrarea
termica a carnii :
- prin congelarea carnii de iepure timp de o saptamana la cel putin –20 grade Celsius
- sau prin fierberea ei (s-a demonstrat
prin teste in laborator ca sarcochistii nu rezista la o
temperatura de peste 60-65 grade Celsius).
Tocmai de aceea este recomandat sa nu
consumam nici un fel de carne inainte de a o prelucra termic
(indiferent de specia de la care provine carnea.)
Un exemplu :
Oamenii care se infecteaza cu Sarcocystis
suihominis (agent sarcoptic specific porcului) prezinta diaree
intensa si severa si pot ajunge pana la probleme circulatorii fatale
dupa consumul a doar100 grame de carne de porc
infestata.
Encefalitozoonoza Iepurilor
Este o boala cronica, debilitanta, uneori fatala caracterizata prin
encefalita si vasculita provocata de parazitul microscopic
Encephalitozoon cuniculi ce afecteaza in general iepurii,cainele,
pisica, porumbeii, vulpile si omul (nu neaparat in ordinea asta :)
Caile de difuzare a parazitului de la un organism la altul nu au fost inca deplin elucidate de oamenii de stiinta.
S-ar parea ca sunt implicate urina,fecalele , calea transplacentara sau (dupa alte opinii) doar pisica.
Boala a fost prima oara descrisa la specia umana in 1959.
Parazitul (care mai poarta si denumirea de Nosema cuniculi) e un
parazit intracelular ce se localizeaza predilect in creier si rinichi.
Structura sporilor parazitului poate fi observabila doar la microscopul electronic.
Cand o celula este distrusa de parazit, se sparge iar sporii invadeaza celula vecina.
La iepuri incidenta bolii ajunge pana la 15-76 % din efectivele tinere ( intre 0 si 16 saptamani).
Mortalitatea atinge 50 % .
O iepuroaica bolnava va transmite pe cale placentara boala urmasilor sai.
Leziunile principale vor aparea in sistemul nervos central al iepurelui si in rinichi.
Ele pot fi intalnite insa si in plamani si ficat (mici focare de 2-4 mm de culoare gri, cu marginile zimtate).
Cum ne vom da seama ca exista boala ?
Manifestari :
- tulburari cerebrale precum paralizia, orbirea, miscari in cerc si convulsii ;
- tulburari digestive ce constau in reducerea apetitului si diaree.
Oricum…pana la ora actuala, cea mai sigura metoda de diagnosticare sigura a bolii este cea post-mortem.
Tratament si prevenire :
Cloroquin fosfatul are cea mai mare eficacitate.
Oamenii de stiinta au descoperit ca sporul nu rezista mai mult de o
saptamana la temperatura de 4 grade Celsius si mai mult de 4 saptamani
la 22 de grade.
Slaba consolare pentru iepure.
In orice caz, izolati exemplarele suspecte de boala.
Incinerati exemplarele decedate.
Luati legatura cu doctorul veterinar in cazul in care suspicionati aparitia bolii in crescatorie.
Criptosporodioza la iepuri
Este o protozooza enteropatogena (digestiva si pulmonara) ce evolueaza singura sau in asociere cu Escherichia coli.
Afecteaza tineretul mai multor specii de animale : iepurele de casa,
vitel, manz ,ied , miel, purcel, soarece, cobai, curca, gasca, gaina,
paun .
Boala are o incidenta mai mare vara si se caracterizeaza
prin enterocolite acute sau cronice si are caracter de zoonoza deoarece
este transmisibila la om.
Criptosporodioza apare in toate
sistemele de crestere si produce mari pierderi economice prin diareea
neonatala pe care agentul etiologic (un organism unicelular denumit
Criptosporidium) o provoaca.
Agentul etiologic paraziteaza
gazdele prin oochisti de dimensiuni microscopice, acestia putand fi
gasiti in tot aparatul digestiv,incepand cu faringele si terminand cu
rectul.
Criptosporodioza este o boala foarte contagioasa, fiind foarte frecventa la tineret si destul de rara la exemplarele adulte.
Poate fi intalnita atat la animalele de ferma ,cat si la animalele de apartament.
Contaminarea se face prin inghitirea oochistilor aflati in hrana sau apa infestata cu fecalele altor animale.
Dupa 3-5 zile se instaleaza diareea si animalul bolnav devine la randul sau transmitator prin fecalele sale contaminate.
Dat fiind faptul ca boala poate trece de la animal la om si invers,
putem interpreta criptosporodioza ca fiind o boala profesionala pentru
crescatorii, ingrijitorii si detinatorii de animale de ferma si /
apartament.
In interiorul organismului parazitii se ataseaza de
interiorul membranei intestinului, membrana externa a acestora
lipindu-se de vilozitatile intestinale si formand asa numitele «
organite de hranire ».
Diagnosticul este dificil de dat de un
necunoscator (diareea fiind un simptom al mai multor boli). Un
diagnostic precis poate fi stabilit numai in conditiile unui examen de
laborator a fecalelor exemplarului suspect .
Mortalitatile ce intervin in randul tineretului cunicul sunt mari.
Boala este supusa regulilor carantinei.
Tratamentul in sine si dozajul acestuia poate fi stabilit numai de catre doctorul veterinar in urma unui examen de laborator.
COCCIDIOZA la iepuri
Coccidiozele: Agent etiologic: Iepurii de casa sunt parazitati de zece tipuri distincte de coccidii (genul Eimeria).Dupa infectare,sporochistii se dechisteaza si elibereaza sporozoizi, acestia patrunzand si dezvoltandu-se in epiteliul intestinal (in general) sau in canalele hepatice.
Din punct de vedere clinic,coccidiozele evolueaza sub trei forme : intestinala, hepatica si otorinofaringiana.
Aproape ca nu exista iepure care sa nu aiba oochisti.
Un iepure poate trai sanatos toata viata lui,fara ca boala sa apara (desi agentul etiologic exista in corpul sau).
Coccidiozele izbucnesc in randul efectivelor,daca li se ofera urmatoarele sanse favorizatoare :
- suprapopulare in crescatorii;
- asternut umed ( de aceea mentionam la pagina despre custi ca nu este recomandata podeaua compacta , intrucat retine urina, favorizand aparitia bolilor);
- lipsa ventilatiei in adapusturile inchise;
- hranirea necorespunzatoare,deficitara;
- zgomote puternice;
- lotizari (repartizarea unui iepure bolnav intr-un lot sanatos);
- microclimat necorespunzator (curenti de aer,stagnarea dejectiilor si temperaturi de peste 22 grade in adapost.
Odata aparuta boala , aceasta trece de la un animal la altul prin oochistii din excremente ,acestia infestand furajele si a apa de baut.
Cum se manifesta boala ?
Boala apare de obicei la tinereul cunicul (cam in perioada intarcarii) si este consecinta unei infestari interne masive cu oochisti.
Simptome : In forma supraacuta fecalele devin lichide, cu aspect mucos si sunt eliminate mai frecvent. Abdomenul este permanent balonat si (din pricina diareei) iepurii slabesc foarte repede ,devenind casectici (scheletici).
Moartea survine dupa 9-10 zile de la infestare.
In forma acuta exista aceleasi simptome,dar mai atenuate. Boala evolueaza mai lent (14-15 zile). Spre sfarsitul evolutiei iepurii prezinta tulburari nervoase. Acestea sunt pricinuite de prezenta toxinelor in organism.
Forma cronica apare numai la iepurii mai in varsta de 4 luni si este mai putin grava.
Se manifesta prin urinari frecvente, o usoara diaree si uneori chiar constipatie. La aceasta forma animalele se pot vindeca spontan.
am iepurii bolnavi,,,cine ma ajuta?
RăspundețiȘtergeream iepurii bolnavi,,,cine ma ajuta?
RăspundețiȘtergerebuna,azi am gasit un iepuras de 2 luni mort,mai am 5,si alti 2 sunt tristi,nu maninca,si sunt putin balonati.ce pot sa fac?
RăspundețiȘtergeresunt din rasa marele belgian
buna,azi am gasit un iepuras de 2 luni mort,mai am 5,si alti 2 sunt tristi,nu maninca,si sunt putin balonati.ce pot sa fac?
RăspundețiȘtergeresunt din rasa marele belgian
am un iepuras cap de leu,care a facut o forma avansata de Pasteureloza ,unde l-am dus la cei mai buni doctorii veterinari din sibiu,cluj si bucuresti,si drept urmare a facut o complicatie de a trebuit sa-i amputez un picior spate,cind am descoperit ca in america aceasta boala este tratabila,,intrun mod foarte banal....rusine la veterinarii din marile orase...am cheltuit cu el peste 10 000 de lei,si mi-au nenorocit iepurasul meu de companie,dar acum este super sanatos..dar nu mai face tumbele si sariturile lui prin toata casa,fiind limitat fizic din cauza pierderii piciorului
RăspundețiȘtergeretratamentul pentru Pasteureloza,este cit se poate de simplu,dar necesita atentie din partea stapanului...acesta este tratamentul...cumparati sirop septilin pentru bebelusi si biosept si da-ti cite 1 ML/kg de 2 ori pe zi...dimineata si seara..accesele trebuie curatate zilnic..prima data cu apa oxigenata,apoi aplicata betadina...apoi aplicata cu seringa tinctura de iod exact pe abces.....a de folosi pansamete sterile...dupa citeva zile,abcesele se spart...si trebuie curatate bine cu betatina si tinctura de iod...in tot acest timp sa nu uitati sa-i administrati siropurile...cel putin 6 luni de zile...dupa 6 luni vedeti daca mai necesita sau nu tratament...dar preventiv trebuie sa continuati toata viata lui..odata pe saptamana.....iepurasul meu este acum fresh...nu mai are nici o punga de puroi pe el...specific..era plin...scoteam din abcesele lui niste cantitati de eram eu uimit de cum poate sa existe asa ceva..dar uite,,,in timp si cu netul acesta l-am salvat pe iupurasul meu...de cretii aia de veterinarii
RăspundețiȘtergeream un iepuras cap de leu,care a facut o forma avansata de Pasteureloza ,unde l-am dus la cei mai buni doctorii veterinari din sibiu,cluj si bucuresti,si drept urmare a facut o complicatie de a trebuit sa-i amputez un picior spate,cind am descoperit ca in america aceasta boala este tratabila,,intrun mod foarte banal....rusine la veterinarii din marile orase...am cheltuit cu el peste 10 000 de lei,si mi-au nenorocit iepurasul meu de companie,dar acum este super sanatos..dar nu mai face tumbele si sariturile lui prin toata casa,fiind limitat fizic din cauza pierderii piciorului
RăspundețiȘtergereBuna ziua.Am avut un iepuras cumparat din petshop.L.am hranit cu fan si peleti speciali pt iepurasi,morcov,mar,frunze de spanac,frunze de papadie pe care le adora.A fost vesel toata ziua,a.mancat,s.a jucat.Dupa amiaza a plouta,seara i.a adus mama iarba cu trifoi,o manuta...a mancat dupa care a devenit apatic,s.a izolat intr.un colt..dimineata l.am gasit lesinat la propriu...paraplegic..l.am dus de urgenta la veterinar..in cateva ore a murit.dr a spus ca din cauza verdetii...este adevarat ca nu avem voie sa le dam verdeturi?acum avem alt urecheat si nu am vrea sa repetam experienta.multumesc
RăspundețiȘtergereBuna ziua.Am avut un iepuras cumparat din petshop.L.am hranit cu fan si peleti speciali pt iepurasi,morcov,mar,frunze de spanac,frunze de papadie pe care le adora.A fost vesel toata ziua,a.mancat,s.a jucat.Dupa amiaza a plouta,seara i.a adus mama iarba cu trifoi,o manuta...a mancat dupa care a devenit apatic,s.a izolat intr.un colt..dimineata l.am gasit lesinat la propriu...paraplegic..l.am dus de urgenta la veterinar..in cateva ore a murit.dr a spus ca din cauza verdetii...este adevarat ca nu avem voie sa le dam verdeturi?acum avem alt urecheat si nu am vrea sa repetam experienta.multumesc
RăspundețiȘtergereCancerul pulmonar trece adesea neobservat în stadiile sale timpurii. Pe măsură ce boala se dezvoltă, o tuse persistentă se dezvoltă și tuse cronică se agravează. includ dureri toracice, respirație scurtă, răgușeală, lichid sângeros apăsat din tractul respirator și atacuri frecvente de bronșită sau pneumonie. Uneori, primul a fost dureri osoase, dureri de cap, amețeli, eram atât de enervat și obosit de viața mea, până când am citit despre medicamentul pe bază de plante Dr. Itua pe blogspot chiar am crezut că este înșelătorie când l-am contactat pentru prima dată cu atât de puțin timp mă gândesc la asta și mi-am cumpărat medicamentele pe bază de plante pe care le-am luat timp de trei săptămâni și am fost vindecat în totalitate tratamentul său este atât de unic, niciodată nu am crezut că voi putea să fiu liber de cancerul pulmonar.Dar nu numai acest cancer de plămâni Acest om grozav poate vindeca, Dr. Itua mi-a spus că poate vindeca astfel de boli precum ... CANCERUL COLORECTAL, cancerul creierului, cancerul esofagian, cancerul vezicii biliare, boala trofoblastică gestațională, cancerul capului și gâtului, CANCERUL BLADDER, CANCERUL PROSTATULUI, CANCERUL RENUNCILOR, CANCERULUI LUNG, Lupus, CANCERUL PIELEI, Glaucom ., Cataracta, degenerare maculară, boală cardiovasculară, boală pulmonară. Prostă largă, osteoporoză. Boala Alzheimer, cancer ovarian, cancer sinusal, cancer de piele, sarcom de țesuturi moi, cancer de coloană vertebrală, cancer de stomac, cancer testicular, cancer de gât, cancer tiroidian, demență . CANCER UTERIN, Cancer pancreativ, LEUKEMIA, HIV / SIDA, CANCER OVARIAN, CANCER DE SÂNGE, cancer Vulvar, INFERTILITATE PENTRU BĂRBAȚI / FEMEI, Limfomă BURKITT - NON-HODGKIN.TUMORI DE BRÂNCHIAL, TUMOR DE CRAB, CANCERĂ DE BANC DE BANCĂ. Rac, HERPES VIRUS, LOVE SPELL, HEPATITIS, ARE UN MARE DOCTOR HERBAL.HERE CONTACT EMAIL ::: drituaherbalcenter@gmail.com/. WhatsApp ::: + 2348149277967
RăspundețiȘtergere